egoverbal

Fructul oprit sau doar un alter ego.

Arhive lunare: Iulie 2012

Arsita potopului

Ma risipesc ca negura in ceata datatoare de viata si respir mereu ca si cum ar fi ultima oara. Exersez zilnic echilibristica pe-ngusta sfoara a vietii si in mod voit serbez agonia si extazul unei voci din interiorul meu. Ma imprastii ca valurile marii sub greutatea lunii si a lumii ce-mi spurca divina imaginatie. Privesc in jur…nu sunt eu in tabloul magnificului pictor , iar ochii imi dau de gol hainele murdare, pline de darele lasate printre galmele de noroi izvorate din amestecul atator iluzii.

Astern pe foaie o memorie distorsionata evident de subconstient pentru a putea fi digerata mai usor de al meu ego plin de istoria banala a simplului fapt ca exist.

Traim cu totii intr-o grota plina de odioase sentimente ce candva alcatuiau oaze de infinita existenta. In seara asta, ascult bataia vantului din grota mea si cu stupoare constat ca usor si el se va stinge intr-un vijelios orgasm de soapte. Brusc nu mai ating realitatea subreda, iar ochii zburda cu nesat intr-un perfid, alternativ si grotesc peisaj…visez la gandul ca voi muri si inca nu-mi pot da seama cum va arata poarta ce o voi deschide cu bratele pline de ravna nepasarii de sine.

E o alta zi, sunt alte si alte perspective, iluzii si deceptii de atins. Focusez cu nemasurata atentie mana ce un chip angelic o va trece peste obrazul plin de riduri spunandu-mi cu sfarsire…te iubesc. Am invatat, meschin, sa devorez tot ceea ce se ascunde in scoicile pierdute de catre altii prin viata. Uneori ma napustesc asupra haosului, iar el dispare ca sa reapara neprevazut intr-o alta realitate constienta. Am ramas singur in paradisul pierdut si nu pot spune cat imi e de dor…de mine, de omul sters ce stralucea in iluzii optice plasmuite de speranta.

Asentiment

Ce este durerea? o intalnesti atat de des incat devine o a doua ta natura si te conduce la o sinucidere lenta, dar sigura a ratiunii cat si a sentimentului ce te anima ca om, ca fiinta libera si dezinhibata de toata murdaria lumii ce se prelinge prin fata ochilor tai. Incerci atat de mult sa o ocolesti si te strecori pe langa ea, dar EA e omniprezenta in viata ta, in ochii prietenilor ta, in valul ce sta ca un praf fin in subconstientul tau.

Cine provoaca atata durere in viata asta absurda si necrozata de demoni satirizati de puteri nevazute, de demoni cu nume de oameni. Paradoxal sau nu, durerea te martirizeaza tacut ca si un strigat mut pe care il sodomizezi in gand ori de cate ori ai ocazia.

Oare lacrimile scurg din trup durerea? sau fac doar o simpla conexiune intre minte si suflet? Esti plamadit din durere si oricat de mult exersezi psihic lepadarea de ea nu faci decat sa amplifici o stare de fapt aprinsa de automutilarea egoului tau. Provoci, ai parte si devii una cu durerea celui ce odata ai fost etern. Te prefaci ca uiti mereu de ea, dar e acolo mocnind in trecut, prezent si viitor. Esti nebunul de negru ce se trezeste in fiecare zi alaturi de regina durerii sale si a celor din jur, ce te definesc ca cel ce esti.

Ce este durerea? e o constientizare perpetua, eterna, a celui ce te-ai dorit a fi, a neimplinirilor tale, a iubirii nesincere compromisa de cel mai sincer si palpabil sentiment…de ura. E atat de multa durere in lume, in spatele cortinei fericirii ce cade adeseori lasand spatiu numai cat sa pretinzi ca traiesti in oaza de liniste din cubul gandirii tale. Esti efemer ca un nor, dar experimentezi atat de intens durerea si astfel mai devreme sau mai tarziu devii constient ca ea a fost acolo inca de la inceputul nefiintei tale. Te scalzi in raul durerii milenare ce-si sporeste sensul cu fiecare nou nascut si la un moment dat realizezi ca esti predestinat sa cari pe umerii tai mult prea mici povara intregii lumi. Totul e durere sau prin absurd doar tu esti diferit de specia pe care o idolatrizezi vesnic spre contamplare?

Te sacrifici in lupta cu durerea pentru ca tot tu in nefiinta sa devii acel mult dorit gand al fericirii…

%d blogeri au apreciat asta: