Suntem unici si totodata dependenti unii de ceilalti. Pornim impreuna spre a atinge perfectiunea si nu reusim decat ca un tot unitar sa ne implinim sufleteste. Straniu nu? sau poate e cat se poate de natural sa fie asa din moment ce prin vene este pompat acelasi sange de zeu, izvorat din perfectiunea timpului. Suntem un haos unitar sintetizat intr-un singur organism pluricelular. Ne regasim unii prin altii si de fiecare data suntem uimiti de sentimentul de, deja vu care ne completeaza abisurile existentiale. Plangem sau radem la unison, toti intr-un glas, neconstientizand ca inotam cu totii in aceeasi mare de nectar. Atunci cand plecam in Marea calatorie suntem mereu insotiti de gandurile si amintirile celor ramasi sa duca timpul intr-un punct atemporal.
Azi este luni, aceeasi luni de acum o mie de ani in care eu nu pot fi eu, fara tine, fara voi, fara implinirea faptului ca ma identific cu minunile fiintei umane. La polul opus, fara doar si poate, singuratatea inseamna moarte, inseamna exilarea tipologiei umane intr-un loc fara cale de scapare, intr-un infern fara dragoste. Suntem atat de interconectati si interdependenti incat o simtim pana in maduva oaselor atunci cand castelul ferecat al inimilor noastre se prabuseste sub greutatea enorma a egoului lipsit de joc.
Suntem cei ce suntem, prin cei ce ne admira si ne mustra, prin cei ce ne jertfesc pe ingusta cale de scapare, prin cei ce ne iubesc si ne robesc.
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
Similare
