egoverbal

Fructul oprit sau doar un alter ego.

Cronică nefastă

Te-ai gândit vreodată cum ar arăta viața ta dacă în mod inevitabil nu ți-ai găsi jumătatea mult așteptată? Ce simți atunci când timpul îți mângâie perii capului albindu-i pe nesimțite? Ești asemenea vântului care cotrobăie în ungherele neumblate ale spasmei mentale. Negrul din tine se zbate între mărturiile cerului și ale pământului care ți-au fost și îți sunt martori în tot acest timp. Nu te poți confrunta cu o asemenea ciumă care te macină impulsiv clipă de clipă. Probabil, ai tot aștepta un semn, un îndemn venit din partea unei năluci dintr-un vis banal. Ai privi singurătatea ca pe o crimă comisă de, destin împotriva propriei tale vieți? Mai faci un pas atât de apăsat încât are ecou până în groapa invizibilă a disperării. Cu fiecare moment pierdut, aprinzi în tine nevoia de apartenență. Trecutul te bântuie adresându-ți aceeași întrebare nebună: ce-ar fi fost dacă? Oare căți dintre noi ne-am legat de genul ăsta de speranță până să deschidem ușile pandorei afective. Ajuns în momentul fără punct de întoarcere vrei să sfârșești totul printr-o virgulă ascuțită care să-ți taie rădăcinile nemuritoare ale glasului orbitor pe care doar tu îl poți auzi. Într-o pânză de păianjen va exista mereu o victimă a veninului predestinat. Suporți oare consecințele faptelor tale? a faptelor tale inconștiente dintr-o altă dimensiune? Nu vrei să te acuzi atât de dur, dar o faci indiferent de cât de mult o să doară sentința. În cele mai adânci dorințe până la urmă nu ți-ai dorit decât să iubești și să fi iubit. Îți spui că lucrul ăsta nu e o crimă, dar pe de altă parte îl negi neștiind cum e să arzi pe altarul inimii stoluri întregi de fluturi imaculați. Îți examinezi fiecare faptă pierdută în neantul amintirilor și nu-ți poți da seama unde ai folosit atât de adânc guma de șters. Respiri un aer nociv, iar creierul tău zace într-un spațiu deschis de spini. Visezi, te lupți, oftezi, te afunzi, urăști, strigi, ucizi, seduci, te pierzi, meditezi, speri, plutești, uiți, te joci, intuiești, dar de fiecare dată te îndepărtezi și mai mult de sintagma iubirii. Lumina zilei tale scade în intensitate ori de câte ori îți uniformizezi frustrarea si o aberezi spre absurd. În concluzie te privești din afară și te vezi a fi un simplu pion pe imensa tablă de șah a universului știut și simțit. Ai vrea să călătorești prin sufletele oamenilor căutând antidotul durerii nevăzute ce te sfărâmă în mici bucățele de ceară. De acum nu mai poți decât să trăiești…la fel de singur.

475238_522852181067370_1971014884_o

Reclame

2 răspunsuri la „Cronică nefastă

Stoarce neuronu'

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: