egoverbal

Fructul oprit sau doar un alter ego.

Monthly Archives: Mai 2013

Exit 2 love

E negru. Și e un negru atât de copleșitor încât te oglindești în el. Vrei să dispari și nu ai unde să fugi fiindcă acei ochi te urmăresc pretutindeni. Încerci să faci cunoștință din nou cu tine, dar nici măcar acel eu nu mai este acolo. Norii nu mai există pe cerul tău animat…s-au ascuns în negrul ce a pus stăpânire pe ființa ta. Ai dat mai mult decât ți-ai fi dorit să primești. Ai fost pregătit să îmbrățisezi uraganul care de fapt te-a mistuit. Ar fi putut să nu o facă și totuși te-a sacrificat pe altarul plăcerii. Ai fost propria ta unealtă de auto-distrugere încă dinainte de a te stinge și o știai, numai că acel suflet merita fără îndoială jertfa pe care nu ai cerut-o. Delirezi poate cernându-ți gândurile într-un vid de lumină. Acei ochi, te-au orbit și ți-au răpit frumosul care zăcea pe fundul clepsidrei simțurilor. Simți din toată ființa ta că merită să lupți până la epuizare, aștepți un semn și vrei să îł transformi într-un miracol. Clipele scurse te ridiculizează până în momentul în care rămâi fără suflu și brusc cazi. Nu ți-ai dorit decât un zâmbet care să se oglindească necondiționat în ochii tăi și o lacrimă care să se contopească cu a ta…acum e negru.

458730_519984678020787_535577410_o

Astm cronic

Bătăi în sincron

Auz nebun,

Istorie spartă

De amintiri și fum.

 

Tempo asurzitor

În geamuri de oțel

Fantasme și grimase,

Pe suflete se cern.

 

Pelin de primăvară,

Ochi mult prea dezmorțiți,

Silabe greu rostite

E inocență-n ger.

 

Trezire în visare

Un amalgam de rouă,

Trunchi infinit spre cer,

Valuri și multe umbre.

 

Prin închisori se pierd

Talaz al conștiinței,

Osane de iertare

Pași mici în mare.

………………………

O glosă de iubire

Tăcut se stinge…moare.

Gratii în deșert de onix

În suferință vei găsi întotdeauna alinare. În handicapul tău vei regăsi dorința de a iubi un zâmbet cald neatins de prea multe ierni ninse încet. În nimicnicia ta vei fi întotdeauna iubit necondiționat. Dintr-o privire ai să fii surprins cât de multe minuni poți zări în jurul tău, într-o lume în care umbra tuturor, din albul deschis s-a transformat în negrul abisal al infernului văzut și nevăzut cu care se luptă persoana umană. La un moment dat, liniile orizontului se despică incert în forme geometrice lipsite de sentiment, dar lucrul ăsta nu face altceva decât să evidențieze puterea dorinței schimbării. Miracolele se limpezesc în tumultul de lacrimi interioare doar atunci când mintea percepe integritatea mentală și corporală pe care o porți din motive care nu țin de tine și pe care alții și le doresc cu nesaț. Poate că gustul amar pe care omul individualist  îl încearcă prin viziunea darwinistă lipsită de culoare si sens, în încercarea de a stăpâni moralitatea îndoielnică a lumii sale, nu este altceva decât trauma universală și repetitivă a originii noastre. Nu știm niciodată să administrăm dozele nemuririi cu care am fost înzestrați. Am impresia uneori că le pierdem încă de la descoperirea primului anotimp. Suntem în stare de șoc toată viața după ce trecem prin poarta eternității care se vrea a fi răscumpărată mai apoi. Drumul de întoarcere e un sisif sfâșietor și macabru prin care te lupți să-ți stăpânești  propria greutate călcând pe jarul roșu și mut al strigătului oscilant pe care îl auzi doar tu. Atunci când conștientizezi cât de imperfect și strâmb metaforic ești, lași negrul să te acopere asemenea unei mantii sub care te faci nevăzut; captiv, dar totuși în libertate. În suferință vei găsi întotdeauna alinare și asta fiindcă ai fost născut din suferință și te vei stinge în aceeași stare de neîmplinire resimțită de-a lungul vieții tale obscure. Algebra faptelor nu a fost pe deplin înțeleasă în deriva în care te-ai chinuit să nu pieri fără a lăsa o urmă de tine. Fiecare pas dinamitează o traumă și o neîmplinire. Fiecare rid ce se adâncește pe chipul tău ascunde clipe de enormă tortură. Fiecare privire pierdută te trimite sistematic în punctul cel mai de jos al sinonimiei amintirilor. Prin minte se zbate un freamăt de toamnă și vrei ca acel miracol să anime din nou globulele celulei dedublate. Alergi printr-o noapte vampirică, rece, adâncă, nestăpânită…alergi prin amintiri, prin propria-ți viață apocaliptică. Alergi nestăpânit spre sfârșitul care nu-i aici.

456644_517508788268376_228594134_o

%d blogeri au apreciat asta: