egoverbal

Fructul oprit sau doar un alter ego.

Arhive lunare: Septembrie 2014

Între apus și răsărit

Ești între două lumi, între cercuri deschise și închise pe colile secundelor ce te mistuie în pași de dans. E sânge și lut printre gândurile tale și ceva te sfâșie din interior. Alfa produce cauze, iar omega nu întarzie să apară cu sau fără motiv împingându-te la o filosofie simplă de viată și la compromis. Ești ciclu după ciclu în negare și totuși viața ta-i una. Ești neîmplinit și neîntregit prin prisma faptului că s-a așternut tăcerea, iar ecourile amintirilor se joacă maiestuos, săpând cratere, printre schismele ce ți le dorești a se întâmpla. Tăcut se așează praful obișnuinței și culmea, tu, te afli între aceleași două lumi neîncrezător în himere. În larg de cearceafuri arzânde și mâinile deprind un alt contur. Am gustat din nemurire pentru o clipă neștiind că, cupa divină este a altcuiva. A fost viu sinonimul tăcut al regăsirii. Nu poți sa-ți împarți buzele care ascund secrete și taine dătătoare de viață sau de moarte. Pietrele adună uitare și asmuțire canceroasă. Nu poți fi eu decât atunci când te lepezi de tine. Am aprins o lampă ce poate pâlpâia neștiută, iar flacăra ei se zbate inconștientă sub zale de marmură. Colecționezi energii ce nu le poți stăpâni pentru lung timp; ajungi să speri sperând. Mirosul egoului și al cărnii tale rămâne acolo pentru totdeauna. În dezbinare poate exista și regăsire. În despărțire poate exista și perfecțiune. Cupolele sentimentelor ce odată ți-au părut grandioase stau să se prăbușească sub indecizia necunoștinței. Nu există scapare în acest alb ori negru somn. După șapte vieți astralul va decide dacă rămâi același foc sau devii o scânteie. Gol de conștiință și aruncat în patul în care ți-ai sabotat suferința în plăcere, arzi încă o țigară ca și cum ai marca o hartă nevăzută plină de brațe străine. Odată în viață ești intens asemenea unui azimut perfect. În rest te amesteci cu sângele celor care te vor abandona mai târziu. Pe vârfuri înalte ai descoperit lumea și totuși lumea nu a știut să se bucure de, descoperirea ta. Ceva lipsește în planurile medienelor cerebrale sucind parcă și mai mult cuțitul în rana deschisă. Ai reusit să ții în palme o stea fără să știi măcar pentru o clipă că poate fi căzătoare sub greutatea planului secund…sub greutatea bătăilor de aripi de fluturi.

Anunțuri

Serenitate în furtună de cercei

Să lupți pentru fericire, în lumea în care trăim astăzi este deja un paradox. Din nimic încerci să devii un canibal astmatic care încearcă să pătrundă dincolo de organe pentru ca mai apoi să-și potolească pofta în lucruri nefirești de calme și pașnice ascunse în inima animată de suflet. Cu spasme mentale conștientizezi că viața fără iubire nu este viată…este iad. Virtutea în tot paradoxul ăsta este că întâlnirea între Adam ca și prototip și Eva ca și întregitoare de ființă și spirit este  inevitabilă. Sufletul odată cusut cu ață neagră are ca și ideal înălțarea în căutarea fericirii. Nu poți scăpa de dragoste. Ea te va urmări până ce va secătui fântana resurselor tale și așa deja limitate. Energia necreată din care ești alcătuit se propagă cu o viteză dementă prin jumătatea ce stă captivă înca în oglinda abandonării de sine. E asemenea unei plăgi deschise…energia aduce odată cu ea și informația universului. În simplitatea ta, în luptele din sufletul tău se zărește la un moment dat licărirea orologiului ce nu mai bate a visare si totul devine cât se poate de real. Te strâng în brațe. Tu ești închipuirea mâinilor care mă hrănesc. Să lupți pentru fericirea ta este deja aroganța schimbării spirituale și logice apărute într-un tren perfect la momentul perfect. Motivul pentru care te zbați să obții fericirea este că până la urmă ești unul sau una dintre rarisimii colecționari de suflete. Mimica celui care fuge ca un nebun după fericire este mimica omului nebun, nebun după reîntregire, nebun după înăbușeală, nebun după dorința de a primi mereu ecoul acțiunilor sale, deși se poate mulțumi cu binele avut cândva. Imensitatea cosmosului se pierde în tremuratul trupurilor și mai apoi în ordinea ce-și are logica, dar întârzie să apară în tine. În tăcerea lucrurilor din jurul tău nu este totul atât de calm…furtuni după furtuni lovesc cu putere arca căutării tale pline de animale de pradă șchioape și oarbe. Atârni în copacul propriei tale decizii…alege să fii fericit. Zâmbește!

Mind-blowing

Suntem prezenți aici, acum, în lumea asta plină de matrice fiindcă la un moment dat cineva are nevoie de noi, iar acea persoană poate fi cel mai important cineva din viața noastră. Suntem aici pentru că ne strigăm unii pe alții și știm foarte bine să răspundem chemării, numai atunci când ea vine din suflet. Sunt aici pentru că tu m-ai dorit a fi aici. Ne cunoaștem de multă vreme, poate chiar de prin alte universuri în care am bântuit enigmatic împreună, iar în palpabilul în care pribegim efemer simțim arșița cumplită de reîntregire. Suntem flăcări ale aceluiași soare, captive în dorințe învolburate și o frenezie ce depășeste orice așteptare. Mâinile noastre sunt țintuite pentru moment de timp și nu reușim să ne unim în globul de cristal din care am luat ființă. Soarele rămâne suspendat ca fiind singura noastră umbră peste pașii făcuți deasupra orizontului. Ne naștem posedând unii cheile celorlalți, iar mai târziu nu facem altceva decât sa le încuiem pe toate în noi, în mormanul deloc plăcut al existenței fără de sens. Printre oasele dezosate până la măduvă ale neîmplinirii de sine stăm ca nălucile așteptând, dorind, arzând, neștiind că singura eliberare de sine este de fapt dăruirea și abandonarea în celălalt eu. Nu exista cuvântul noi, există cuvântul eu, cel din care te tragi și tu, asemenea mie. Omul, această omegă deja finită prin naștere nu știe că singura lui eliberare se află în grija celui care din veșnicie i-a purtat de grijă. Suntem sinonimii aceleiași persoane, iar uneori sinonimii aceleiași morți pentru a putea renaște împreună. Visarea din care suntem treziți brusc nu este altceva decat starea de fapt reală la care se poate ajunge numai prin dragoste. Într-un final reușim, reușim să ne desconspirăm identitățile perfecte. Ești fericit/ă?

À toi Περσεφόνη

A venit odată cu noaptea aducând la viață, milioane de îngeri pierduți în privirea mea. Primii ei pași au aprins treptat lumina, iar cei din urmă au ars din temelii gânduri, șoapte și dorințe. Se ascundea sfios în negrul misterios, croit parcă să-i mângaie fiecare por, fiecare zâmbet, fiecare stimul. Se retrăgea și apărea ca dintr-o altă dimensiune plină de pasiune și melancolie. Prezența ei monopolizează univers după univers, strivind majusculă după majusculă. Ai vrea să strigi când întâlnești o femeie asemenea ei. Pulseul de gânduri te acoperă și brusc te trezești pierdut pe vârful celui mai înalt munte înjunghiat de infinite pofte mai mult sau mai puțin lumești. Chipul ei te îmbrățișează, te adâncește, te judecă și apoi îți domină simțurile pierzându-te. Ochii ei sunt un blues de anotimpuri ascunse omului de rând. E ceva demonic de angelic în glasul ei…multe aripi se zbat ațâțate de zgomotul unei atingeri. Clipește dărâmându-ți templele principiilor. Este unica și singura din specia ei perfectă. Corzile unei chitări parcă nu sunt de ajuns ca să-i cânte asiduu prezența. Ochii ei ascund o istorie a pământului milenară, ascund o Lilith ancestral de pură. La ceas de noapte ea se lasă descoperită, se golește pentru a-i umple pe cei din jur cu veșnicia ce arde amenințător în sufletul ei. Acest unu înglobat în trei te fascinează domol și fără de scăpare, săgetându-ți stări de incitație fizico-mentale. Căpruiul ochilor ei este magnetul perfect ce se identifică cu lumea entității mele. O privești și aleargă fără încetare și rușine, chiar cu nesaț,  prin peisagistica minții. Este puternică! Arde! Are o estetică a sentimentelor grandioasă. Este sinceră și trăiește până la capăt răsăritul dinaintea furtunilor de apă și foc. În lumea umbrelor, ea, stăpânește viața prin cruciade rebele de patimă și extaz. În sufletul ei se nasc cel dintâi curcubeele unei alte lumi. Este fiorul dintre noapte și zi…

 

 

%d blogeri au apreciat asta: