egoverbal

Fructul oprit sau doar un alter ego.

Monthly Archives: Octombrie 2012

Cuget catre Anima

Nu incetezi sa ma rastignesti pe crucea de carne ce ma apasa din ce in ce mai greu cu fiecare pas pe care il fac in abis. Ucizi inconstient focul ce inca mai curge prin trunchiul absentei mele si cu privirea stinsa uiti ca esti coasta din coasta mea. Spoiesti cu vorbe pline de dispret aura ce se revarsa tacut asupra Golgotei arse de mult prea multe apocalipse. Fara sa ezit, te iubesc, chiar si in acest moment dat mie spre renastere. Imi acoperi fiinta cu cenusa din care m-am nascut vrand parca sa ma sugrumi cu propria-mi iubire. Sunt nemuritor, iar tu nu stii decat ca moartea te va elibera din stransoarea constiintei. Si zeii sunt muritori atunci cand omul din ei isi pierde idealul suprem. Suntem ca cele doua elemente dintr-un bol de apa care nu se amesteca niciodata in furtuna calma a erosului. Ardem, luminam si apoi palim spre nimicul firesc din care am venit.

Nepasator de alb

Sarutul tau e ca o taina-ascunsa
Ce zboara in adancul fiintei mele,
Sarutul tau e ca atunci cand
Uitati fiind, vom alerga in vesnicie.

In juru-ti e doar simfonie
Si-n zambet un univers de stele.
In juru-ti pasii mei tresalta
Atunci cand cuget despre tine.

Esti doar a sufletului raza
In curcubeul de lumini si fluturi,
Esti doar a sufletului oaza
Ce-alina setea de iubire.

O umbra transformata in lumina
Sunt eu cel ce am fost odata,
O mare de minuni si vise
Mi-a transformat secunda-n nemurire.

Infinit de negru

Port inlantuit de coapsa-mi beteaga un geamantan, un geamantan care-mi seamana mai mult a fi o gigantica geamandura de care nu pot trece sau scapa. Geamantanul meu e plin de paradisul infernului ce arde mocnind si-mi sufoca umbra deja neagra si arsa de mult prea multe egouri. Il tarai dupa mine cu o lehamite amplificata de sentimentul de ura. Cu fiecare secunda il simt ingreunandu-se cu amintirile din trecut ce zbiara la mine pe tonul ascutit al unui pumnal ce-si nimereste victima precis in fiecare secunda devenita nemurire. La un moment dat am impresia ca ma voi elibera spre inaltul cerului, dar constat ca latul acestuia inca imi sugruma fiinta zdrobita de o noapte mult prea linistita. Trag cu putere si am senzatia ca ma voi pravali ca un ogar ce-si rateaza pasii in goana dupa necunoscut. Ma gandesc uneori sa-l deschid ca pe o cutie a pandorei, dar imi este frica de monstrii ce s-au nascut sau i-a creat amintirea. Cate-odata nu-mi mai apartin, ci ma simt posedat de haul ce-l port cu anevoie inchis pe vecie in geamantanul uitarii de sine. Cheia am pierdut-o acum mult timp si astept inca, demonicul inger, din zorii zilei sa alerge prin timp in trecut pentru a ma elibera. Imi sedez simturile si le agat fara resentiment de manerul geamantanului meu care ma priveste ursuz. Traiesc sezoanele si anotimpurile esecurilor si a putinelor reusite care ma sustin deasupra valurilor purtate de solitudinea din irisul omenirii. Sunt un calator fara destinatie cu un geamantan mult prea mare pentru infinitul drum…

 

%d blogeri au apreciat asta: