Mai presus de aripi, domnește omul.

Fiindcă mi-a fost dat să aștern cu grație pe hârtie rânduri însemnate de trăiri, sper să reușesc în numele tuturor să punctez valoarea pe care omul o poate dovedi indiferent de vremuri și circumstanțe.

În ultimele două, trei zile și implicit în ultimele câteva luni, am avut deosebita ocazie să pătrund mai adânc în viața unor oameni pe care îi stimez și îi iubesc în aceeași măsură. Am descoperit în căutările mele, caractere și voințe de fier, am descoperit tării de spirit și impresionante rezerve de putere sufletească, toate investite fără șovăială în cauza nobilă și unică pe care o mână de oameni, hiperbolizați, asemenea unor eroi, au susținut-o. Începutul greoi și tatonarea, i-a îndârjit pe unii dintre noi pentru mai târziu, pe când alții au fost una în gând și suflet încă din prima clipă. Scopul a scuzat mijloacele si totodată ne-a impulsionat să vedem unii prin ochii celorlalți finalul apoteotic pe care l-am trăit, ridicându-ne câțiva metri de la pământ deasupra mulțimii extaziate. Articolul ăsta se dorește a fi o formă de mulțumire și în același timp de respect enorm pentru armata de oameni adunați într-un conglomerat de evenimente ce vor rămâne veșnic în suflete și minți.

Suntem o forță indestructibilă atât timp cât rămânem frați și nu sacrificăm puținul extrem de valoros pe care îl deținem spre a dovedi încă o dată că deasupra capacității omenești poate oricând domni voința spartană a celor care luptă împreună. Au fost zile în care orgoliile s-au stins încet și a rămas liniștea cugetului și a celor două roți care ne-au jurat loialitate supremă. Suntem nebunii unei noi ere, suntem forța unui ax în continuă mișcare.

În mod direct vreau să mulțumesc oamenilor care ne-au ținut și ne țin uniți în ciuda rafalelor de vânt neprielnic. Nu vă vom dezamăgi niciodată așteptările fiindcă cu toții știm fără îndoială că nici voi nu o veți face, indiferent de statut și împrejurări. Sunt mândru de familia pe care o formăm și cred cu tărie că timpul, în cazul nostru, nu va reuși vreodată să ne îmbătrânească spiritele libere cu care ne-am născut. Călăreți liberi pentru totdeauna, vă salut!

Dualism inert

Rândurile de mai jos nu se vor a fi un act de misoginism, ba din contră, vor să reliefeze punctul frumuseții divine și lăuntrice al ființei umane. Ați remarcat vreodată sau v-ați întrebat cât de feminin este un bărbat? Uneori acesta se poate exterioriza cu grație și lipsă de inhibiții precum sau chiar depășind femeia în splendoare și sensibilitate.

Aș vrea să pornesc o teorie, ce clar nu se corelează cu realitatea, dar poate că într-o altă dimensiune, bărbații până să se nască efectiv, au fost și au avut trăsături de femeie.  În susținerea ipotezei, bibanul de grotă, este cel mai puternic aliat, acesta fiind un banal pește care până să atingă maturitatea, este câteva luni bune de sex feminin . În momente cruciale de bine și de liniște, bărbatul feminizat încă din burta umanității cu care ia contact, este un întreg absolut, auto-suficient. Femeia închisă în trup de bărbat nu reprezintă altceva decât macrocosmosul la originea sa nealterată, precum și individualismul omului primordial.

Nevoia acută de reîntregire manifestată de ambele sexe, derivă exact din dorința aprigă și inconștientă de a simți egoismul omului perfect hermafrodit. Poate că lumea e frumoasă și vibrantă tocmai datorită caracteristicilor pe care bărbatul fetus le împrumută indubitabil în perioada feminității sale intrauterine. E crucial ca ipoteza mea să fie justă într-o realitate în care Gomora simțurilor nu se mai completează cu Sodoma trăirilor, fiindcă aportul la frumos al masculului energofag nu poate proveni decât de la conceptul de feminitate abstractă, grațiat de culori și nonculori verbale cât și mimice, ba chiar subversive. Ca și concluzie, bărbatul închis sau invadat de corpul unei femei reale sau fanteziste, se încadrează în rândul celor care pigmentează societatea într-o dimensiune hibridă accesibilă tuturor.